25 ianuarie, 2009

E clar, nu e de mine.

Acum trec printr-o faza in care imi zic: "Ce caut eu aici? De ce am blogul asta? E clar, nu e de mine..."

Pentru o perioada - lunga sau scurta, nu stiu - am sa ma mut, din nou, DINCOLO. Acolo unde pot fi mai eu vorbind despre "dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata din ani, pe care am trait-o eu"

23 ianuarie, 2009

Dilema

Eu ce am sa devin?

Baba aia care isi muta (mama! ce lapsus am!!!!), ma rog, sa-i zic domiciliu, desi...intr-un sat de munte si isi roaga nepotii sa-i aduca, in vizitele lunare (daca am sa suport sa-i vad atat de des) cafea muuuulta, tigari (nu asa multe) carti si filme.?

sau

Bunicuta draguta care are grija de nepoti, ii duce si aduce de la gradinita si mereu, da mereu le face ceva dulce, incat ea insasi va fi confundata cu mirosul de bun ce emana din cuptor?

22 ianuarie, 2009

Spicuiri de DINCOLO

1. Un alt om (prima mea postare pe un blog)

Specific adolescentei - si nu doar - e a-ti gasi modele. Acestea pot fi oameni (prieteni, parinti, profesori, staruri...), dar si idei. Idei dupa care sa te conduci in viata. Ganduri ale unor personalitati celebre, replici din filme, vorbe auzite la intamplare. Usa camerei mele era mereu plina de astfel de idei. Periodic o "reimprospatam", de cele mai multe ori in functie de starea de spirit. Imi amintesc multe din ele. "Per aspera ad astrum"- asta era cand invatam pentru facultate. "Unu minus unu fac doi" - asta... dupa o despartire.
Dar a venit o zi: 11 martie, 2003.
Si de atunci sunt un alt om.
... de atunci dupa o singura idee traiesc. ("Marea Idee" - cum o numea un prieten (pot sa te numesc prieten, nu?)).

"Unui copil trebuie sa-i daruiesti radacini si aripi"

De atunci sunt mama

Încremenire în timp

(că tot v-am zis că am obsesia asta, cu trecutul)

Auzisem cândva un interviu cu Goran Bregovic. Desigur şi întrebări despre războiul din fosta Iugoslavie. Răspunsul lui m-a impresionat până la lacrimi (am mai scris despre asta cândva). Spunea el că suferă mult pentru că războiul i-a distrus parte din trecut. Casa natală i-a fost distrusă de bombardament şi distruse i-au fost şi amintirile: alubume cu fotografii, caiete, jurnale. Nu mai exista camera copilăriei sale în care mereu se întorcea cu drag.
Cred că am plâns pentru că eram şi eu în aceeaşi situaţie (desigur, alte circumstanţe). Tare aş vrea să ştiu că există un "acasă" al copilăriei. Că există o cameră ce păstrează în ea ceva din copilăria mea, din mine. O cameră în care să mă întorc, din când în când, cu drag.
Cred că simt acum mai puternic această lipsă petru că, mai nou, nici camera adolescenţei mele nu mai e. Cu asparagusul ei, cu biblioteca, cu uşa veşnic plina de citate/însemnări/amintiri. Camera aceea în care veneau mulţi prieteni şi unde covorul ne era şi masa, şi scaun, şi pat. E drept, cât încă mai puteam merge în camera mea (devenită birou pentru tata) mă simţeam străină. Uneori nu simţeam nimic, de parca nici nu ar fi fost spaţiul meu ani buni. Dar erau unoeri clipe cand, fără să închid ochii, simţeam trecutul, îi simţeam mirosul, culoarea...viaţa.
Da. În ciuda dragului meu pentru "a pleca undeva, oriunde" şi a trăi mereu veşnice reînceputuri (în care să fiu altfel, să nu mai fac aceleaşi greşeli, să...), în ciuda tuturor acestor dorinţe simt nevoia de stabilitate. Simt nevoia unui loc unde să mă întorc. Un loc încremenit în timp.
Imi placea mai mult blogul ala jurnal, acel "dincolo" de care tot vorbeam, decat fereastra asta.

Surpriza pentru C

Gentute, nu carti




Am cumparat cartile astea recent (comanda online, trebuie sa specific). Da, titluri interesante, forma...si mai si. Dar cam atat. Continutul...jale. Sunt niste catrene atat de neinspirate. Urate de-a dreptul. (si ma refer la rima, ritm) Pana si un copil ar fi asezat cuvintele alea intr-o ordine mai fireasca. Pana una alta V le foloseste drept gentute. Le ia in mana si se duce spre usa spunand: "Pa".


Nu le recomand, mai bine cumparati gentute adevarate, sa-si poata pune copilasii acolo un mar, o carticica.

21 ianuarie, 2009

Talent e atunci cand faci ceva cu placere, nu? Adica si atunci...

V-am zis că am talent de bucătăreasă? Pe bune, chiar am. (Cu modestia stau mai rău)

Am făcut zilele trecute biscuiţi cu cereale. Demenţiali!!!
Iacătă-i:


Reţeta aici:

Ingrediente

110 gr unt la temperatura camerei
140 gr zahar
100 gr miere
un varf lingurita bicarbonat
0,5 lingurite praf de copt
1 ou
cateva picaturi esenta vanilie
1 lingura lapte
150 gr faina integrala
130 gr cereale (am folosit Cheerios puţin mărunţite)
100 gr stafide

Untul se amesteca cu zaharul si se spumeaza, se adauga mierea praful de copt si bicarbonatul si se mixeaza.
Adaugam oul, laptele, vanilia si mixam bine.
Adaugam faina integrala cate putin.
La sfarsit adaugam stafidele, cerealele si amestecam totul cu o lingura de lemn.
Modelam bilute cu diametrul de 2,5 cm si le asezam in tava la 4-5 cm distanta. Se coc la 180 grade C - 10-15 minute.
Cand sunt gata se lasa in tava 2 minute, dupa care se pun pe suport sa se raceasca complet.



E periculosso sporgersi

Foarte interesante reprezentările oamenilor despre trecutul lor. (A! V-am zis ca sunt obsedată de tot ce a fost, de trecut, fie el bun sau rau, plin sau, pur si simplu, anost?!)

Mi-ar plăcea teribil să-mi văd viaţa aşa, ca în E periculosso sporgersi. Să vad cum/unde/pe ce cade accentul din puctul altora de vedere.

17 ianuarie, 2009

Fereastra

Ieri, cand am scris despre Ghidul acela, m-am descoperit spunand: "vi-l scriu si voua...". Am corectat apoi, dar uite...mi-a ramas asa, in minte.
E clar, blogul meu nu e un jurnal, e o fereastra.

16 ianuarie, 2009

E veche, dar vesnic de actualitate

Am ceva treaba pe la Facultate. Telefoane date profesorilor, mailuri, intalniri la rectorat...amabilitati si politeturi de astea. (Sigur, cu scop precis, nu asa, de amorul artei, ca nu ma dau in vant dupa asa arta; sau asa amor). Toate astea m-au inhibat teribil in anii studentiei. Si acum ma inhiba la fel, dar chiar arde, asa ca nu pot amana.
Cert e ca de dimineata de cand am plecat de acasa am in minte textul Ioanei Parvulescu. L-am citit demultisor, dar acum imi bazaie in creieir, asa ca profit ca-s singura in biroul lui R, cu laptopul in fata si il scriu si aici.


Sunt la modă ghidurile: ghid practic pentru cei care s-au săturat de România ca de mere acre (elegant spus "pentru un job european" sau "pentru aspirantul la doctorat în Statele Unite"), ghid practic pentru şoferii care înjură şi mituiesc poliţişti de la circulaţie ( "care intră în conflict cu Poliţia rutieră"), pentru cei care vor să devină paparazzi (presa scrisă) şi pentru cei care vor să se fâţâie pe sticlă (vedeta de televiziune), pentru portari, mame eroine, manageri şi, probabil, boschetari, manelişti, miliardari, ucigaşi plătiţi, vameşi şi farisei. Se pare că singura categorie oropsită este cea a câtorva studenţi care nu au, dar creează generos probleme, sistematic ignoraţi de autorii cărţilor de gen. M-am gândit aşadar că n-ar fi inutil să scriu, la început de an universitar, un microghid în ajutorul celor care vin din greşeală la Facultatea de Litere şi şchiopătează apoi puternic din pagină în pagină. Toată lumea trebuie să aibă o şansă, nu-i aşa?

Situaţii Curente
Chiar dacă ai ales facultatea aceasta pentru că literatura română a fost singura materie la care puteai să copiezi în liceu şi obţineai note peste 5, nu trebuie s-o arăţi de la început. De aceea încearcă să-ţi controlezi expresia de teroare de pe chip atunci când se pomeneşte un titlu sau un nume de autor.
Când dai buzna afară pe uşa facultăţii, izbindu-l puternic pe profesorul care tocmai încearcă să intre, nu te sfii. E un mod ca oricare altul de a-ţi afirma personalitatea.
Dacă ţi se recomandă să mergi la bibliotecă şi să citeşti pentru seminar, simte-te iremediabil jignit. Te crede incult!
Întreab-o pe profesoara de LRC (limbă română contemporană) de unde poţi face rost de "dum", din moment ce ea a scris pe tablă DOOM. Doar oo se citeşte u.
Când ascensorul e plin, aruncă-te şi tu în el, strivindu-i pe ceilalţi, mai ales că te grăbeşti. Dacă ascensorul nu va porni, poate renunţă altcineva, tu, unul, nu eşti claustrofob.
l Când eşti în lift numai tu şi un profesor spune-i hotărât: "Eu merg la doi!" Sau mai simplu: "Doi!" Nu-i nevoie să încerci să afli de ce se supără, dacă nu ştii deja - explicaţia e lungă şi obositoare.
Treci liniştit prin sala 408, chiar dacă nimereşti în mijlocul unui curs. Nu te scuza. Dacă are două uşi, înseamnă că e o sală de trecere, nu?
l În pauze şi chiar la cursuri e bine să citeşti numai reviste glossy. Recomandă-le şi împrumută-le şi colegelor, pentru că, oricum, costă mai mult decât o carte.


SCRISUL
Mai bine evită, în scris, verbul a crea. Dacă nu-l eviţi, nu-ţi ascunde enervarea că ba se scrie cu un e, ba cu doi şi tu nu reuşeşti să le ţii minte.
l Dacă vezi în cursul colegului numele de Tzara, arată-te neîncrezător. Mai mult ca sigur o fi vrut să scrie ţara.
Dacă un profesor îţi spune că nu se scrie Barbu de la Vrancea (ci Delavrancea), nu te lăsa surprins. Zâmbeşte şi spune candid: "Nu era din Vrancea?"
Nu te certa cu profesorul pe tema numărului de i cu care se scriu noştri şi voştri. Mai bine scrii noştri cu un i, voştri cu doi şi spui că tocmai ţi-ai comandat ochelari (dar încă nu sunt gata).


E-MAIL
I-ai scris profesorului un e-mail în care i-ai spus foarte respectuos: "Bună ziua! Sunt studenta Ionescu Marinela. Nu am timp să vin la cursul dumneavoastră, deşi aş vrea foarte mult. Nu aveţi o variantă on-line? Aş mai putea veni sâmbăta sau duminica - credeţi că ar fi posibilă o schimbare de orar? Cu respect, Marinela Ionescu". Nu te mira, totuşi, că nu-ţi răspunde, poate ai greşit adresa.
În altă ordine de idei, dacă cineva îţi va spune să nu-ţi începi e-mailurile cu Bună ziua!, ci cu Doamnă profesoară / Domnule profesor, eventual chiar Stimată .../ Stimate... nu te lăsa destabilizat. Răspunde că aşa ceva ţi se pare de o familiaritate excesivă şi o / îl respecţi prea mult ca să-ţi permiţi o asemenea formulă.


TELEFOANE
Plânge-te cât mai des că profesorul a refuzat să-ţi dea numărul lui de mobil. Cum să ţii legătura cu el? Cum să afli ce trebuie să înveţi pentru examen? Cum să-i spui că lipseşti de la orele lui, pentru că tu nu te scoli niciodată atât de devreme?
Dacă ai aflat prin indiscreţia unei doamne secretare numărul de telefon fix al profesorului şi dai peste robot, fereşte-te să spui vreo vorbă: sună insistent (de preferinţă după 10 seara, că trebuie să fie acasă!) - trebuie să-ţi răspundă până la urmă.
Dacă ai noroc să-l găseşti la telefon pe profesorul cu care ai avut examen ieri, nu-ţi începe discursul cu: "Ştiţi, eu am avut o situaţie specială, n-am putut să vin la examen" - e un clişeu. Spune direct: "Când aţi putea veni să daţi examen cu mine, că la restanţă nu voi fi în ţară?"


Lucrări şi Examene
Dacă-ţi scrii lucrarea de diplomă fără semne diacritice şi profesorul se arată mirat, răspunde-i ferm: "Aşa m-am obişnuit pe mail!" sau "Regret, nu mai pot să scriu altfel!" Impune-ţi titlul: Fata nevazuta a poetilor Vacaresti. Sau: Scoala de la Tirgoviste si reprezentantii ei.
Când îi telefonezi profesorului ca să-l întrebi când ai examen cu el şi la ce sală, deşi totul este afişat de două luni în hol la facultate, nu te grăbi să-ţi spui numele. S-ar putea să-l ţină minte.
Când vii la examenul de literatură nu trebuie să-l întrebi tare pe colegul de bancă, de faţă cu profesoara: "La ce avem azi examen?" Întreabă-l la ureche.
Când vii la examenul de literatură, nu trebuie să scrii o lucrare de folclor numai pentru că ai confundat data examenului. Repliază-te.
Dacă ai de făcut o lucrare de seminar şi o iei de pe internet cu copy-paste, asigură-te, când spui că ai lucrat toată noaptea la ea, că nu e semnată chiar de cel căruia i-o dai. Aşa, şansele de a fi recunoscută sunt, oricum, ceva mai mici de 100%.
l La examenul de poezie interbelică în nici un caz nu citi şi volumele de poezie. La ce bun, dacă ai trecut prin cursuri?
Dacă ţi se dă un text de comentat la prima vedere, revoltă-te: nu s-a făcut la curs!
Dacă ai luat 4 la un examen, arată-te uimit: din moment ce până acuma ai trecut la alte materii, nu-i oare normal ca asta să impună puţin respect?
Dacă ai o lucrare de diplomă despre comparaţia dintre Camil Petrescu şi Marcel Proust şi eşti întrebat dacă ai citit Proust, măcar un volum din În căutarea timpului pierdut, spune răspicat: Nu! şi arată-te nedumerit de întrebare.
Dacă ai luat o notă mai mică decât cele cu care te-ai obişnuit, amână-ţi răzbunarea: poţi să scrii oricând o recenzie distrugătoare la orice carte a neinspiratului profesor.
Notă
Situaţiile de mai sus nu sunt inventate.


(Sursa: http://www.romlit.ro/ghid_practic_pentru_studenii_care_au_nimerit_din_greeal_la_litere)




phpMyVisites

15 ianuarie, 2009

Dr House



Mama, ce-mi place dr House asta!!! Si personajul, dar si actorul (bine, nu musai asta de am umplut ecranul cu el, dar nu-i asa ca e dragut?)

Wilson catre House:
"Suferinta nu te face mai bun, suferinta nu te face decat sa suferi."

Dedicatie pentru Dinny



1) Sa trosneasca lemne-n foc
Si sa vina multa noapte.
Un pridvor de busuioc
Cu miros de mere coapte.
Si sa ninga nins enorm
Pan' la streasina si peste
Si in scaun sa adorm
Ca din drog si de-o poveste.

2) Cu ziarul pe genunchi
Si cu pleoapele cazute
Sa-mi rasara moartea-n trunchi
Si pe ochi sa ma sarute.
Ce batrani sa fie vii,
Pacea lumii fie gata.
Eu copil intre copii
Si afara tanar tata.

3) Si bunica sa ma ia
Sa ma duca-ncet spre perna
Si sa simt venind din ea
Toata linistea eterna.
Sa trosneasca lemne-n foc
Sub un biet ibric cu lapte,
Sa miroasa-a busuioc,
Sa miroasa, sa miroasa a mere coapte.

Si sa ninga nins enorm,
Pan' la streasina si peste.
Si in scaun sa adorm, adorm
Ca din drog sï de-o poveste.

Vreme este sa...

As vrea sa citesc. Mult. Am o lista lunga de carti in asteptare. As vrea sa vad filme. Si aici am o lista, nu asa lunga. As vrea sa ma plimb, sa ma vad cu prietenii, sa merg la teatru, sa dorm, sa ma plictisesc, sa....

Simt tot mai mult ca pentru mine vremea tuturor acestora a trecut

"Pentru orice lucru este o clipa prielnica si vreme pentru orice indeletnicire de sub cer"


Cred ca am imbatranit.

11 ianuarie, 2009

...

Ia uite ce ciorapi mi-am luat:


(femeie serioasa sunt eu?)

09 ianuarie, 2009

Vineri. Inceput de sfarsit (de saptamana)

O seara cu Sexo con amor. Niste idei de meditat (nu multe), putin umor si in rest...niste vieti. Cu frumusetea, ineditul si farmecul zilelor lor. Nu am simtit ca avandu-si loc in film scena despartirii Luisei de Jorge. Drama nu-si avea loc in filmul asta. Nu am simtit nimic grav in despartirea aceea, ci, asa cum am mai spus, doar viata cu ale ei.

O dimineata prin spital. Si apoi, ca o compensare, in librarie. Junimea s-a schimbat mult de cand nu am mai fost eu pe acolo. Nu mi-a placut. Un spatiu prea mic pentru prea multe carti. M-am simtit obosita de cum am intrat. Rafturile parca statea sa se rastoarne pe mine. Noroc ca eu stiam exact ce vreau:
  • Un urias prietenos pentru serile cu S. Trebuie sa astepte putin, acum suntem la Aventurile lui Tom Sawyer si e nerabdator sa inceapa aventura mai repede.
  • Abisex. Pentru ea am mers la Junimea. Ca in Humanitas si Carturesti - librarii prin care mai intru probabil pentru ca sunt in drumul meu mai des - deci, in librariile astea nu am gasit-o. Chiar si in Junimea am mobilizat toate libraresele pana am dat de ea. Desi am insistat ca e la categoria "autori romani contemporani", desi au cautat-o si in depozit la aceeasi categorie...de gasit am gasit-o tot la "literatura universala". Ultimul exemplar. ("Chiar e român autorul?") Nu am mai stat la povesti, ca ma grabeam, dar poate trec candva sa le las adresa blogului lui Sorin, daca pe mine nu m-au crezut. Ca daca le-am luat ultimul exemplar nu mai pot citi in carte cele cateva cuvinte despre autor. (oricum, mie imi raman simpatice, ca au fost dragute si m-au ajutat)

Na...nu-mi ramane decat sa-mi urez we cu lectura palcuta. Si cu un bonus: Nuovo cinema paradiso


07 ianuarie, 2009

Comentac

...sau cum isi spunea DoDu cand o descoperise el pe femiea simpla

Ei bine, azi am stat mai mult pe net ("pe" - ce aiurea suna) si mi-am dat seama ca mie imi place mai mult sa fiu comentac. Sigur, e a treia postare azi, deci ma contrazic cumva, dar...chiar imi place sa discut pe marginea a ceea ce se scrie. Acolo sunt mai libera, mai eu. O fi doar faza de inceput si o sa ma prinda spiritul liber si dezinhibarea si in postarile mele pe blog?

(ma mai intreb daca nu cumva e si de la dorinta mea de a comunica cu oamenii, de a-i simti ca freamata la acelasi probleme ca si mine, ca sunt vii si ca am cu ei un dialog)

Cum ar trebui sa se cheme sistemul nervos

Din lecturile lui de prin enciclopedii S a aflat de sistemul nervos. (ma rog, nu cred ca foarte multe detalii, ca nu are inca varsta sa si priceapa tot). Aseara insa, la culcare, mi-a spus ca nu-i place deloc cum se cheama sistemul asta. Ar vrea sa-i schimbe el numele si sa se cheme "sistemul vesel". :))

Exercitiu de autocunoastere

Gasit aici. Interesentel (ce ciudat diminutiv si cat de drag imi e sa-l folosesc)

Vreti sa vedeti ce am scris? (sigur, am ghicit eu cumva cam care e ideea, dar nu mi-am dat voie sa ma gandesc prea mult, am lasat pixul sa scrie si inima sa vorbeasca)

Deci,
  • falsa;
  • neincrezatoare in ea;
  • se crede interesanta;
  • vrea sa para modesta;
  • complexata;
  • vrea sa epateze cu calitati deosebite("de inalta clasa" am scris eu initial, asa, din prim condei, necenzurat);
(da, misogina din mine nu se putea gandi decat la o persona de sex feminin; nu musai cea mai antipatica, ci doar una care nu-mi place in mod deosebit)

[alapicatapeganduri]

De-as intra in matrioska ce sunt si as vedea imaginile astea unde le-as aseza oare ca sa devin ceea ce doresc? Oare puzzle-ul pe care trebuie sa-l facem din noi nu ramane nefinisat tocmai pentru ca ascundem prea bine - de noi, dar si de altii - si astfel de trasaturi? E oare chiar atat de greu sa iti accepti defectele, sa ti le recunoasti, mai bine zis, si sa lupti cu ele? De ce trebuie sa-mi repugne la o alta persoana ceea ce ar trebui sa detest la mine? Caci de mi-as cunoaste senina defectele as putea schimba. Asa zic doar..."ce caracter urat!" si fug. Fug de mine, de cea care sunt, dar sufar ca nu ma regasesc, ca nu ma impac cu mine, ca nu stiu sa ma construiesc frumos.
Ciudata papusa omul asta ce sunt!

06 ianuarie, 2009

... (adica nu am inspiratie de nici un titlu)

Oare sunt singura care are - parca tot mai des - sentimentul ca esueaza ca parinte?

(of! si mor de ciuda ca stiu ca postez asta ca sa primesc incurajari...)

Edit (ca mi-a servit Delaskela la fileu): stiu ca si neimplinirea ce-o simt vine ca urmare a unei asteptari.(aceea de a avea un copil... - si aici urmeaza o lista intreaga de chestii gen: politicos, sociabil, bland, prietenos etc) Da. Poate ca si in cresterea copiilor trebuie sa-mi formulez obiective si nu asteptari. Obiective pe termen scurt. (na! sunt inca sub influenta postarii lui Eduard) E, de asemenea, foarte probabil ca baiatul pe care il visam ca fiind al meu sa nici nu-mi placa asa, in realitate. Nu ma dau in vant dupa perfectiune, mai ales cand e asociata unui om. Si totusi eu, eu am asteptat un copil perfect.

Un prieten, tata si el, mi-a spus ca si-a dorit mereu o fata care sa fie exact asa cum e fata lui. Ce frumos! Eu nu pot spune asta. Si ma gandesc ca singura eu port vina. Vina de a-mi dori utopii. Perfectiune.

(bat campii; cert e ca trebuie sa schimb cate ceva in educatia lui S. Acum e pedepsit o saptamana fara calculator si e si mai suparat ca de obicei, cred ca asta e si motivul pentru care ne intelegem atat de greu in perioada asta. Of!)

(paranteza nr 2: se vede ca sunt macinata tare de problema, nu? parinte sau nu...tare as vrea sa ma inteleaga cineva. Cred ca asta nu e tocmai o postare din cele pe care - de obicei - le scriu pt mine)

Ce va veni

Am terminat anul optimista. (hm! nu prea e genul meu; probabil prietenii din bucatarie si mirosul de brad m-au influentat)
Acum mi-am revenit. Sunt cat se poate de realista. Stiu ca nu ma asteapta un an tocmai bun. Stiu ca vor veni multe schimbari.
Nu-mi doresc decat sa fim cu totii sanatosi. Si sa fim.

Sigur, am si obicetive formulate pentru 2009, desi eu le spun asteptari de la 2009 (ca si cum anul asta nou ar fi un fel de Mos Craciun cu tolba plina de diverse chestii)
Deci...ce mai astept?
Astept sa pretuiesc mai mult prietenia. Sa ma bucur mai mult de prieteni in viata mea. Vreau o casa plina cu oameni frumosi. Oameni care sa vina la noi ca acasa.
Imi mai doresc un job. Stiu, C. imi va spune ca nu e suficient sa vreau asa, ceva la modul general. Cum insa nu intrevad nimic special astept orice.
Si mai vreau mai multa intelepciune. In relatiile cu oamenii apropiati, in special.

Da, vad ca ma incadrez in categoriia aceea de romani halloweenizati - de care vorbea Eduard. Nu mi-am pus doar o doirnta, am si obiective. Si cum altfel decat neoperationalizate (adica nemasurabile si necuantificabile) ca sa ma rusinez la gandul ca profa mea de peda ar putea citi aici si m-ar dojeni usor si cu drag, asa cum numai ea stie sa o faca.

Cum ii scriam si lui Eduard, promit sa imi reformulez obicetivele, candva.

(acum ma bucura ideea ca uite, noi ne punem dorinte. Daca pentru o clipa mi se parea aiurea, adica sa stam si sa asteptam ca cineva, orcine, sa faca ceva sa ne indeplineasca noua dorinta, ca de, noi stam si meditam, noi contemplam, noi traim starea de dor, acum mi se pare minunat. Nu e doar o stare de permanenta asteptare, nu e nici o plasare de responsabilitate. Nu!!!
E incredere si nadejde.
Ce frumos!)