31 decembrie, 2008

La multi ani tuturor!

Urarea mea ar fi mai lunga, ("de urat am mai ura, dara ...") stiu insa ca simtiti toate gandurile mele bune ce vin spre voi.

Sa va gaseasca anul nou impacati cu voi, cu planurile pentru 2009 si cu realizarile lui 2008.

Imi vine sa inchei asa: "viata e frumoasa". Si de ce sa nu o fac, nu?

"VIATA E FRUMOASA! SA FIE SI IN 2009 LA FEL. PENTRU TOTI."

30 decembrie, 2008

Intre Craciun si azi

O perioada plina. De ganduri si stari. Dar si o perioada goala. Tot de ganduri si stari.
Confuzie.
Dezamagire.
Preaplin.
Au fost zile in care parca am levitat. M-am rupt de tot si toate - atat cat mi-a permis statutul.
Au fost zile insa in care m-am simtit extrem de ingreunata. O stare fizica ciudata pe care, plastic, as descrie-o ca pe un amalgam de cocoloase de hartie si carpa. (Da! Si astea pot fi grele!) Nu reuseam sa gasesc o coeziune in toate ghemotoacele care eram. Ma imprastiam cu fiecare pas.

Acum...acum pot sta in fata calculatorului sa privesc la rece ce a fost. Cred ca as putea face asta privind si mai departe. Dar momentul retrospectivei nu e inca.


*
Petrus m-a prins in mrejele lui. Cu povestile sale. Ce e ciudat e ca citesc totul stand pe acelasi fotoliu cu Filip Florian. Citim despre Josephina ("cu ph" imi sopteste Filip pe un tom glumet) si despre Jonathan ("caruia prima doica, o femeie cu respect pentru soiurile si placintele de mere, avea sa-i spuna Ionatan" - imi da tot el explicatii). E frumos. E interesant.Prin clasa a IX-a, in internat fiind, citeam impreuna cu colega mea de camera "Enigam Otiliei". O citeam impreuna, adica cu randul, cand eu , cand ea cititor, respectiv ascultator.. Ne-am oprit cand a inceput Titi sa se legene, ca am incercat sa ne imaginam cam cum facea si ne-a pufnit rasul.
Acum e altfel. Cititul e un act mult mai...mai (cu pretentia de a fi) intelectual. Nu mai rad asa de usor. Acum nu mai incerc sa exemplific leganatul. Acum hermeneutizez. Fac studiu pe text si incadrez in tipologii. Ca asa m-a invatat profa mea de romana.
Cu Filip Florian langa mine, insa, e cam ca atunci. E drept, suntem mai discreti si nu bâţâim,din cap, cu ochii mari si gura stramba, ca tanti Jeni, dar ne facem semne cu ochiul si ne muscam buza sa nu radem. Uitam de tipologii. Si de prea multa seriozitate.

*
Doua filme. Nu! Trei!

88 Minutes. Pentru Al Pacino merita. Si cu siguranta pentru Alicia Witt (caci ea imi confirma ca modelul meu de frumusete feminina exista: par roscat, nas carn si musai pistrui. Si ochii luminosi, desigur) Cred ca numai pentru ei merita; de asta si uitasem sa-l mentionez initial. Nu m-a dat pe spate, asta e clar.

The Prestige. Eu nu ma dau in vant dupa sciituri - romane, scenarii - cu final neasteptat. Deci, daca mizeaza doar pe asta...FAS!!!. Si nu pentru ca uneori ma prind (aseara m-am prins, de exemplu). Pur si simplu nu sunt genul care sa "Waw!" la surprize. Sigur, daca Robert Angier m-ar intreba si pe mine daca nu am inteles chiar nimic din tot zbuciumul lui...ei, as zice ca am priceput eu ceva. Am priceput ca e un zbucium ce merge bine cu tineretea. Si doar cu ea. Dar faza cu obsesiile tot nu m-a prins. Obsesiile nu-s de mine. Eu cedez mereu extrem de usor. Ma sting inca inainte de a ma aprinde cu adevarat, nici vorba sa ard.

Billy Eliot. A scris tare frumos despre el aici cineva. Si am comentat si eu, pentru ca randurile lui (de fapt, nici nu stiu de ce banuiesc ca e un el; uite, acum imi dau seama ca nici macar nu am rasfoit blogul respectiv), deci ceea ce a scris el mi-a descatusat si mie sentimentele fata de film, fata de Billy. Eu in fata a ceva frumos ma blochez. Traiesc intens, ma trezesc plangand "din senin", dar nu pot sa vorbesc.

*
Am si bucatarit zilele astea.


Mi-a placut mult tarta cu ardei de la Edith. Am si bisat-o. Si o mai interpretez de revelion, sa-mi impresionez audienta.








Am facut si placinta cu branza de vaci si stafide.

Cand ma apucasem deja mi-am dat seama ca nu am foi de placinta, asa ca am facut-o cu foietaj, ceea ce a presupus ceva schimbari radicale, de tava si, deci, forma. Eu ma incapatanez sa-i spun palcinta, desi aprecierile la adresa ei au fost de genul: "Ce buna e pasca!"





Azi fac ciocolata de casa, iar spre seara crema de la tortul Cupola ninsa de la Laura. Teribil de bun!!!. Acum sper sa-mi si iasa, ca eu cam am bafta incepatorului. Si nu ar fi prima oara cand il fac. A! Si vreau sa fac si niste placinte cu ravase. Placintele le inlocuiesc cu mini apple turnovers,
dar despre ravase vreau sa ma documentez: provenienta, continut...tot (orice ajutor e binevenit)

Mi-am amintit, ca ziceam ca vreau sa ma documentez de originea ravaselor: m-a frapat sa vad intr-o zi la televizor, pe un post comercial, cred ca unul de muzica, un tinerel care mai ca se lua de mine, telespectatorul, ca de ce imi cumpar brad. De unde ideea asta cu impodobirea bradului de Craciun? se intreba tamp. Dupa mintea lui - pot sa spun creata? - un cetatean turmentat, neavand ce cadou sa-i aduca sotiei in seara de Ajun, a taiat un pom oarecare si i l-a dat drept dar, stopand nelamurirea ei cu porunca: "Impodobeste-l!!!". Iar noi pastram asta - nu i-a spus traditie - din masochism, ca vrem sa aspiram zilnic ace de brad, si din sadism, nepasatori la padurile taiate in perioada asta. Acum banuiesc - si vreau sa cred - ca nu era un spot ecologist. (mereu am crezut ca oamenii care pot milita pentru plante sau un animale, pentru viata, sunt mai inteligentii) Nici urma la tanarul respectiv de ideea de simbol, de legatura intre pamant si cer, de vechile iurte, de ciclicitate...De unde? Si banuiesc ca de Eliade a auzit doar daca e vreun club pe o strada ce-i poarta numele. (Hai ca sunt rea.) Pai, pe bune, nu a procedat corect Irina cand si-a dus televizorul in camara? Stiu eu o zisa si o repet de cate ori am ocazia (cu riscul de a deveni sacaitoare): "Televizorul e foarte educativ: de cate ori il deschide cineva ma duc in cealalta camera si citesc o carte".

Gata. Chiar ma duc sa-mi fac ciocolata de casa. Pana vin baietii cei mari din plimbare sa fie spalat castronul, ca apoi ne certam cine il linge. Asa...ce sa fac, mami? Vroiati sa-l las asa, nespalat? ;)

26 decembrie, 2008

O tei frumos!



Stiu, despre brad trebuia sa zic acum. Si poate un brad ar trebui sa daruiesc, dar mi-a fost atat de drag teiul aseara ca vreau sa-l impart cu voi.

24 decembrie, 2008

O, ce veste minunata!

Un nas carn si o veste intr-adevar minunata.





(Sorin, e si pentru tine, cum ti-am promis)


Sa aveti Sarbatori cu liniste, cu pace si sanatate.

23 decembrie, 2008

Iarna copilariei mele

(Da. Ma cam plictisesc. Curatenia e gata de ieri. Pestele il fac proaspat joi, mama a facut si pentru mine cateva sarmale, de fapt pentru R, ca eu nu ma prea dau in vant) Asadar am timp sa ma duc departe-departe cu gandul.

[alacareprivestedepartesiclipestebland]

Si ma gandesc la cum era Craciunul demult, demult. In copilaria mea iarna era ca aici. (edit: adica pe la minutul 1.02) Caci iernile copilariei mele acolo s-au petrecut. Si mi se face atat de dor de fiecare data cand e Craciunul!!!


Inca o data edit: cica nu suna bine "ma plictisesc". Eu voiam sa spun doar ca am timp pentru sufletelul meu, ca ascult muzica si scriu pe blog. Si visez la alte vremuri ce au fost, ce "vor sa vie". Si mi-e tare bine. Doar ca, asa cum ziceam, mi-e doooooor.

Cadouri

Eu doar l-am ajutat pe Mos sa le impacheteze. Adica sunt un fel de spiridus, nu?

Era asa simplu ca am priceput si eu. Intr-un final.

Da. Acum stiu de ce lumea face de sarbatori muuulta mmancare, face sarmale si racituri. Pur si simplu ca sa nu mai stea in bucatarie in zilele de sarbatoare. Asa-i? Ca sa aiba in frigider mancare pentru cateva zile bune, iar gospodina doar sa puna/stranga masa.

Of! Acum nu ma mai simt vinovata ca eu vreau sa fac in ziua de Craciun peste la cuptor, ca dupa cum s-a uitat mama la mine cand i-am zis credeam ca fac vreun sacrilegiu, ceva...

21 decembrie, 2008

sɹǝʌuı ııɹɔs ɐs ɯnɔ

Am gasit un blog ce mi-a placut. Aici. Si am invatat ɐʇsɐ ɐıɹǝɥɔǝɯs

Am scris candva despre bloguri. Dincolo

"Cred ca mereu am avut in mine ceva de voyeur. Imi doream mult sa citesc jurnalele oamenilor. Sa intru in posesia unei parole de mail...Nu cine stie ce intimitati ma interesau, ci viata, viata unui om asa cum e ea. Ce gandeste? Mereu am vrut sa aflu ce gandeste un baiat care se indragosteste - spre exemplu? Un baiat care nu prea arata cat e de topit dupa ea. Ce gandeste o fata singura, dar care arde de viata? Dar o fata care e iubita?

Da. Blogurile imi satisfac si mie curiozitatea. Nu ma incarca cu intimitaturi. Nici nu mi-ar placea, ca m-ar obosi. Ci ma tin asa, undeva la o suprafata...dulce-trista-amaruie.


Edit ca sa spun: niciodata nu am sa-i inteleg pe cei care isi fac bloguri. Publice. Daca nu vor sa formeze atitudini, daca nu scriu acolo doar texte literare, daca nu scriu eventual opinii la ceva...atunci pentru ce? Oare nu tocmai pentru ca stiu ca oameni ca mine ii citesc? Ce fain ar fi sa-ti faci un blog asa, ca un exercitiu literar; sa-ti inventezi o personalitate, o relalitate intreaga care se invarte in jurul tau. Mereu m-am gandit daca nu cumva vreunul din cei cititi nu e fictiv...Ar fi si mai interesant"

Acum ma amuz pentru ca eu, cu blogul asta, nu ma incadrez in nici o categorie pe care, pe atunci, o intelegeam; nu vreau sa formez atitudini, nu scriu literatura, nu...

Chiar? As putea da o leapsa cu niste intrebari: "de ce ai blog? ce vrei tu prin blogul tau? ce astepti tu de la blogul tau?" Cum se trimite o leapsa? Am voie sa o trimit numai unei singure persoane? (greu, ca ma intereseaza raspunsul mai multora. Si daca nu ajunge acolo unde vreau? In fine, daca leapsa nu ajunge la voi, puteti sa o furati, daca vreti. Aviz amatorilor. ;) DoDu, tie ti-am facut cu ochiul.)

Asadar, fie numerotate cele trei intrebari (ca asa am vazut eu ca se poarta in leapsa, mai sistematic totul) le trimit (cu drag) spre puck

(sa nu radeti ca intreb: trebuie sa-i trimit leapsa pe mail? Sau astept sa citeasca aici si sa o preia?)

... (adica nu am inspiratie de nici un titlu)

Azi am o stare ciudata. Un fel de melancolie...
Sarbatoriele ma intristeaza mereu, da nu stiu exact de ce. Adica intru asa, "in febra" cam cu vreo 2-3 saptamani inainte, si cand e sa vina...poc. Cad intr-o stare de asta lacrimogena.

Sper sa reusesc azi sa definitivez impachetatul cadourilor si sa ma ma bucur putin de asta. (mai am de pus fundite) Desi...cred ca pana la urma am sa invat sa ma accept asa, melancolica si aproape plansa in fiecare ajun (de Craciun, de Paste, de ziua mea). Mai greu e sa-i fac pe ceilalti sa se invete cu mine. Si sa nu ma mai critice.


(paranteza 1: ma bucur ca s-a intors Vio.
In fine, ea s-a intors cam de pe 18, dar eu abia acum am regasit-o, ca dupa asa o pauza lunga am omis si sa o trec in lista mea de bloguri. Dar am remediat azi.)

(paranteza 2: baietii mei cei mari au plecat dupa brad.)

(paranteza 3: trebuie sa-mi fac lista cu ce mai am de facut pana de Craciun. Inclusiv cu ce mai trebuie sa cumpar. V-am zis ca sunt obsedata de liste?)

19 decembrie, 2008

Poze

Nu mi-am cumparat inca acumulatori. Asa ca am apelat la aparatul foto al lui R. E mai "profi", dar...nu e al meu, nu ne cunoastem. Pozele nu au iesit, prin urmare, chiar cum voiam

*"castronul" meu; ce cafea bune e in el in fiecare dimineata!!!

* (cheia de la sertar e inca ascunsa bine. Dar a fost momentul foto si nu m-am lasat pana nu am recuperat fisele, ca doar v-am promis...Si daca tot am promis nu a fost chiar asa greu sa scot sertarul cu totul, din tzatzani.)
Iata deci vechile mele fise de lectura. Tare rau imi pare ca nu am scris si data pe ele...


PS1: Cristina, te asteapta dincolo o surpriza

PS2: am sa fac si poze cadourilor, ca sunt impachetate, dar astept bradul sa le pot decora si cu o crenguta.

18 decembrie, 2008

Nemurirea sufletului

In dimineata asta S rezolva, in felul lui, problema nemuririi sufletului. Mentionez ca nu l-a citit inca pe Platon (de fapt, abia de descifreaza literele).

"Eu stiu unde e sufletul. E in inima. Inima e doar invelisul sufletului.
Tati mi-a spus ca cea mai puternica pe lumea asta e iubirea. Si doar cu inima te indragostesti, cu sufletul din inima. Inseamna ca sufletul e cel mai puternic. Deci el e nemuritor."

Gospodine desavarsite

Multumesc Irinei ca a inteles - si explicat aici - ce am vrut sa spun. Chiar de am pus linkul, nu pot sa nu pun si un citat, ca prea a spus frumos si cald.

"Ceea ce vreau sa spun e ca treaba cu "gospodina desavarsita" e ceva relativ. Fiecare dintre noi suntem gospodine desavarsite in felul nostru. Nu e neaparat sa fie luna in casa, sau sa avem cine stie ce mancare sofisticata prin frigider- important e ca tot ce facem sa facem cu voie buna, cu bucurie, cu dragoste, astfel incat cei din familie sa fie fericiti."

17 decembrie, 2008

Doua lumi?

Cred ca primul blog pe care l-am citit a fost cel al Cristinei. Apoi al fetelor la care am ajuns "prin intermediul" ei: Irina, Gingasia, Natalia. Fete/femei blande, mame frumoase, prietene bune, gospodine desavarsite. Toate ma fascinau si le citeam cu admiratie.
Apoi au inceput sa ma fascineze si altfel de blogeri: puck, ionuca, sorin, vio. O! Aici era altceva. Aici simteam iz de tinerete. Tineretea aceea cu lecturi nesfarsite, cu cafea si prieteni nebuni ("frumosii nebuni" ai lui Fanus Neagu). Da. Ii admiram si pe ei. Si, cum spuneam, ma fascinau cu fiecare noua postare.

Doua lumi. Doua lumi pe care nici macar nu le pot situa la poli. Nu sunt antagonice, dar sunt atat de altfel....

Unde sunt eu intre aceste doua lumi, Din care fac eu intr-adevar parte?

Blogul meu cum va fi?

Pot fi oare ambele lumi ale mele?
Nu pot sa-mi pacalesc sufletul si sa nu ma gandesc la seri cu prieteni, la discutii nesfarsite despre carti, muzica si viata ca si cum noi, atunci, am fi impartit lumea pentru vecie in valoare si non-valoare. Si ca si cum dupa discutia noastra nimic nu mai conteaza. (si chiar nu conta. Caci venea apoi un somn bun, mahmureala de dupa si apoi viata de la capat)
Nu pot nici sa-mi pacalesc viata actuala. Sunt mama, sunt sotie. Curatenia in casa a devenit o necesitate (si nu o corvoada, cum era la 20 de ani; iar acum am 3 camere, nu una - camera mea, cea care mereu era cam vraiste. Si bucatarie. Si baie. :D). Prin urmare acum sunt interesata cum sa fac sa nu-mi ocupe asta tot timpul. A! Si acum stiu sa fac si mancare. Adica altceva decat ceai. Asa ca e explicabil de ce tot adun si testez retete.

...
Nu stiu, privind asa, dihotomic, pare ca blogul meu nu prea va avea viata lunga. Cel mult va fi un cocteil fara sare (de lamaie - ca asta merge la cocteil, nu? Sau merge la tequila...)

Si totusi...
...nu mai citesc cu aceeasi frecventa ca la 20 de ani. Nici gospodina perfecta nu ma vad a fi. Dar...mai visez inca. Iar visul vietii mele e...
Si inca privesc la fel de frumos spre cer. Si nu ma opresc sa remarc in fiecare zi: ce cer!!!

Am editat pentru ca am vrut sa adaug si randurile urmatoare. Le-am scris candva, prin vara. Si zic eu ca se potrivesc aici.

Puck, Vio, ionuca...Alte si alte fete carora le citesc blogul. Imi plac. (puck e preferata mea) Sunt inteligente. Scriu frumos. Curat si bine. Au preocupari care imi plac. Citesc. Vorbesc desrpre carti, despre filme, dar si despre bere. Sau despre iubire. Se intalnesc la Bookfest. Sau la cinemateca. Calatoresc in strainatate. Studiaza acolo sau doar viziteaza locuri indepartate. Fac fotografii frumoase. Cu substanta sau fara, dar din viata.

Le citesc si pentru cateva clipe ma cred ca ele. Tanara. Si cu acelesi preocupari.
Dar...

Eu cand tastez cu o mana nu o fac pentru ca in cealalta am paharul cu bere/ceasca de cafea. Eu nu ascult Janis Joplin cand sunt pe net. Iar la bucatarie nu merg pentru ca acolo pot fuma o tigara. Din dormitor nu ma striga iubitul nerabdator, iar la telefon nu e prietena care ma cheama pe la ea sa-mi arate biletele la concertul lui Leonard Cohen. Daca sar ca arsa de pe scaun nu o fac pentru ca imi da cafeau in foc si nu ma pot adresa cu dezinvoltura unuor oamnei pe care doar i-am citit pe blog.

Eu cand tastez cu o mana o fac pentru ca e V mufat la san. Eu ascult Zecchino D'oro si Baby Einstein. Sau in cel mai bun caz Anca Parghel - Brasil. De cate 30 de ori. In bucatarie merg (de fapt alerg) pentru ca sigur am o oala cu mancare de care am uitat si se arde. Din dormitor ma striga S ca vrea apa sau iar a visat urat si ma cheama sa spunem impreuna Ingerasul. Daca suna telefonul - si suna de fiecare data pe la 9 - e mama care ma intreaba daca am terminat mancarea, daca am calcat si daca am hranit copiii. (da, mai face asta. In fiecare zi). Cand sar ca arsa de pe scaunul din fata calculatorului e pentru ca s-a trezit V si-mi spun ca daca ajung la timp si-l mai legan putin poate mai adoarme, sa termin si eu de citit ce a povestit omul asta, ca povesteste bine.


Viata mea e frumoasa. Si mai ales, ma bucur ca sufletul meu e deschis si ca pot aprecia si oameni ca Puck, Vio, ionica s.a.


Toti ne gandim la Mos Craciun

Cum sa nu ne gandim acum? Ne intrebam daca ne-a vazut atunci cand am fost egoisti. Daca i-a placut de noi cand am ajutat batranul acela sa treaca strada (mama! ce cliseu asta cu "batranul ajutat sa treaca strada!!! Sau era cu "batranica". Chiar asa, diminutivizat)

S se gandeste si el, desigur. Si la cadouri, si la scrisoare pe care trebuie sa o scriem azi, si...
Aseara insa s-a gandit putin altfel

"-Mama, cat mai e pana la Craciun?
- Putin. De ce?
- (in soapta) Sa luam un cadou.
- Pentru cine? intreb eu putin tematoare. (Cadourile nu se cumpara, iar S inca nu stie asta. Sau nu ar trebui sa stie)
- Pentru Mos Craciun.
- Da. Uite, pana maine sa ne gandim ce sa-i luam.
- Stiu! spune el imediat. Iti iei un ac si ata rosie si-i coasem un sac nou. Desi...lui ii coase Craciunita sacul. Dar mereu e rupt, ca e vechi, de 108 ani."

Mai multa seriozitate, te rog...

Imi place ca blogul asta ma obliga la mai multa seriozitate in lectura.

Uite, deja pentru Florian mi-am facut din nou "minifisa" mea, asa ca demult.

(am vazut la puck candva si am sa fac si eu: poze cu fisele de lectura. Acum nu pot. Am acumulatori, dar cheia de la sertarul unde sunt puse am ratacit-o prin casa. S are obiceiul sa "puna bine" cheile care ii par lui a fi importante si apoi uita unde le pune)

16 decembrie, 2008

"I think this is the beginning of a beautiful friendship"



Mircea Baniciu - Daca ai ghici
Asculta mai multe audio Muzica »

Pentru Ena, pentru Alexandra...pentru voi toti.

Si cu muuuuult drag pentru Lia. >:D<

Raspuns pentru -X-.


A
m sa o las pe Lisa Hulaby sa mai astepte pana la intalnirea cu Hussein, regele Iordaniei. A venit azi pe la mine Filip Florian si simt ca vom petrece timpul pana la sarbatori impreuna. Poate si dupa, ca a venit la pachet [promotional ;)] . Ba chiar l-a adus si pe Matei.

15 decembrie, 2008

Carti pentru copii

Am descoperit farmecul comenzilor online. Deocamdat ma limitez la carti. (cum spuneam, orice inceput e greu, trebuie facut cu pasi mici)

Azi trebuie sa merg la posta sa ridic doua colete cu carti pentru copii. Unul de la editura Crisan, altul cu niste carti din colectia Nemi, de la Nemira. Abia astept. Poate pana atunci achizitionez si acumulatori pentru aparatul foto. (ca sa nu raman datoare nici cu "castronul" meu de cafea)

Sigur am sa mai scriu despre si dupa ce am cartile, dar acum, ca am gasit in cutia postala anuntul (sau cum s-o fi chemand, ca nu-mi vine acum in minte) nu am rezistat tentatiei de a va spune.

Baniciu

Daca tot v-am oferit asa o melodie frumoasa, sigur ca mi-am amintit de el. Tare as fi vrut sa ajung la concertul lui de pe 3 decembrie. Si culmea, nu am gasit nicaieri vorbindu-se despre el. Impresii, trairi. Nu a fost nimeni pe acolo? Nimeni care sa-mi aduca putin din tristetile lui provinciale, din galbenul de galbenus al canarului trist...

(Doamne, cate amintiri ma leaga si de melodiile lui!!!!)

14 decembrie, 2008

Prima postare

Da. E clar. Nu sunt cuvinte goale in exprimarea asta. Chiar ca..."orice inceput e greu".

Uite, stau aici si ma uit la ecran de jumatate de ora. Ganduri, imagini, sunete. Aproape un vuiet in capul meu, dar de conturat nu se contureaza nimic. Mai pigulesc putin la aspect, dar nu prea mult - nu vreau sa ma las dusa de "valul formei", ca pierd esenta.
Esenta.
Care e, de fapt, esenta acestui blog?
"Visul vietii tale", Cecer. Care e visul vietii tale?

Ia sa trag cu coada ochiului la altii in curte, sa vad, ei cum au inceput? (of, n-am gasit nimic; n-am acum rabdarea sa caut primele postari ale lor, desi asta poate m-ar incuraja. dar am sa o fac candva, macar asa pentru mine)

Stau cu o cafea in fata. Astept sa ma loveasca inspiratia. Vreau sa scriu ceva asa...waw!
Cafeaua e deja rece, asa cum imi place. Eu totusi o sorb cu inghitituri mici, ca si cum m-ar frige. Viata mea ar fi mai trista fara cafea. Eu diminetile inca imi beau cafeaua cu Gallina turuleca . Sincer, as prefera azi sa ascult la cafea asta.



Daca s-ar inventa teleportarea nu as vrea sa se intample ca in Star Trek. Nu as vrea sa apas pe un buton ca sa fiu, intr-o clipa, in alt loc, in alta lume. As vrea sa se intample totul dupa/printr-o sorbitura de cafea.

Am sa fac candva o poza "castronului" din care beau eu cafea. Pentru ca nu are toarta S i-a spus castron. De atunci si noi ii spunem asa. R are cescuta clasica, cu farfuriuta, cu toarta. El e mai conservator. Eu nu m-as putea teleporta band din cescuta aceea. Castronul meu e mai frumos. (Multumesc Lavinia, Oare stiai tu ca cescuta asta ma va duce pe mine in alte lumi? Si, pe bune, chiar cafea-cafea beau din ea)

Imi place Delaskela cum scrie el despre cafeaua lui de dimineata. Intr-o zi a baut cafea cu Sade. (L-am invidiat, ca eu tot cu Gallina mea eram). In alta zi a privit cerul (Ce Cer!) Sau un copac, ma rog, chestie de interpretare, ca in orice arta. A! Il mai invidiez pe Sorin ca isi asorteaza cafeaua cu o tigara.

E interesant, ca acum ma bate gandul sa scriu de ce ii invidiez pe unii oameni. Sigur, as vrea ca in loc de "invidiez" sa se citeasca "admir". Pana la urma granita e atat de fina, nu? Poate alta data. Acum e suficient, zic eu...Ca apoi ma contrazic, zic ca nu stiu ce sa scriu, iar eu nu ma mai opresc si trec asa, din una in alta.

(o precizare de inceput: am obsesia punctelor de suspensie. Si inversez ordinea literelor in cuvinte)

Curaj de incepator

N-am. N-am curaj sa scriu stiind ca voi fi citita. Sau poate, pur si simplu, inca nu am ce sa spun.

Dar se cade totusi sa salut, asa, de inceput, nu?

Salut. Si o melodie frumoasa, pentru voi, cititorilor, asa, de bun gasit:



Mircea Baniciu - Masina timpului
Asculta mai multe audio Muzica »


(daca am ascultat Mircea Vintila ca sa imi amintesc de Noros Cecer am ajuns si la celalat Mircea. Si la o melodie care mi-e draga, ca-mi aminteste de .... de demult. De tinerete, de prieteni. Si pe care vreau sa o impart cu voi)