Intre Craciun si azi

O perioada plina. De ganduri si stari. Dar si o perioada goala. Tot de ganduri si stari.
Confuzie.
Dezamagire.
Preaplin.
Au fost zile in care parca am levitat. M-am rupt de tot si toate - atat cat mi-a permis statutul.
Au fost zile insa in care m-am simtit extrem de ingreunata. O stare fizica ciudata pe care, plastic, as descrie-o ca pe un amalgam de cocoloase de hartie si carpa. (Da! Si astea pot fi grele!) Nu reuseam sa gasesc o coeziune in toate ghemotoacele care eram. Ma imprastiam cu fiecare pas.

Acum...acum pot sta in fata calculatorului sa privesc la rece ce a fost. Cred ca as putea face asta privind si mai departe. Dar momentul retrospectivei nu e inca.

*

Petrus m-a prins in mrejele lui. Cu povestile sale. Ce e ciudat e ca citesc totul stand pe acelasi fotoliu cu Filip Florian. Citim despre Josephina ("cu ph" imi sopteste Filip pe un tom glumet) si despre Jonathan ("caruia prima doica, o femeie cu respect pentru soiurile si placintele de mere, avea sa-i spuna Ionatan" - imi da tot el explicatii). E frumos. E interesant.Prin clasa a IX-a, in internat fiind, citeam impreuna cu colega mea de camera "Enigam Otiliei". O citeam impreuna, adica cu randul, cand eu , cand ea cititor, respectiv ascultator.. Ne-am oprit cand a inceput Titi sa se legene, ca am incercat sa ne imaginam cam cum facea si ne-a pufnit rasul.
Acum e altfel. Cititul e un act mult mai...mai (cu pretentia de a fi) intelectual. Nu mai rad asa de usor. Acum nu mai incerc sa exemplific leganatul. Acum hermeneutizez. Fac studiu pe text si incadrez in tipologii. Ca asa m-a invatat profa mea de romana.
Cu Filip Florian langa mine, insa, e cam ca atunci. E drept, suntem mai discreti si nu bâţâim,din cap, cu ochii mari si gura stramba, ca tanti Jeni, dar ne facem semne cu ochiul si ne muscam buza sa nu radem. Uitam de tipologii. Si de prea multa seriozitate.

*

Doua filme. Nu! Trei!

88 Minutes. Pentru Al Pacino merita. Si cu siguranta pentru Alicia Witt (caci ea imi confirma ca modelul meu de frumusete feminina exista: par roscat, nas carn si musai pistrui. Si ochii luminosi, desigur) Cred ca numai pentru ei merita; de asta si uitasem sa-l mentionez initial. Nu m-a dat pe spate, asta e clar.

The Prestige. Eu nu ma dau in vant dupa sciituri - romane, scenarii - cu final neasteptat. Deci, daca mizeaza doar pe asta...FAS!!!. Si nu pentru ca uneori ma prind (aseara m-am prins, de exemplu). Pur si simplu nu sunt genul care sa "Waw!" la surprize. Sigur, daca Robert Angier m-ar intreba si pe mine daca nu am inteles chiar nimic din tot zbuciumul lui...ei, as zice ca am priceput eu ceva. Am priceput ca e un zbucium ce merge bine cu tineretea. Si doar cu ea. Dar faza cu obsesiile tot nu m-a prins. Obsesiile nu-s de mine. Eu cedez mereu extrem de usor. Ma sting inca inainte de a ma aprinde cu adevarat, nici vorba sa ard.

Billy Eliot. A scris tare frumos despre el aici cineva. Si am comentat si eu, pentru ca randurile lui (de fapt, nici nu stiu de ce banuiesc ca e un el; uite, acum imi dau seama ca nici macar nu am rasfoit blogul respectiv), deci ceea ce a scris el mi-a descatusat si mie sentimentele fata de film, fata de Billy. Eu in fata a ceva frumos ma blochez. Traiesc intens, ma trezesc plangand "din senin", dar nu pot sa vorbesc.

*

Am si bucatarit zilele astea.


Mi-a placut mult tarta cu ardei de la Edith. Am si bisat-o. Si o mai interpretez de revelion, sa-mi impresionez audienta.








Am facut si placinta cu branza de vaci si stafide.

Cand ma apucasem deja mi-am dat seama ca nu am foi de placinta, asa ca am facut-o cu foietaj, ceea ce a presupus ceva schimbari radicale, de tava si, deci, forma. Eu ma incapatanez sa-i spun palcinta, desi aprecierile la adresa ei au fost de genul: "Ce buna e pasca!"





Azi fac ciocolata de casa, iar spre seara crema de la tortul Cupola ninsa de la Laura. Teribil de bun!!!. Acum sper sa-mi si iasa, ca eu cam am bafta incepatorului. Si nu ar fi prima oara cand il fac. A! Si vreau sa fac si niste placinte cu ravase. Placintele le inlocuiesc cu mini apple turnovers,

dar despre ravase vreau sa ma documentez: provenienta, continut...tot (orice ajutor e binevenit)

Mi-am amintit, ca ziceam ca vreau sa ma documentez de originea ravaselor: m-a frapat sa vad intr-o zi la televizor, pe un post comercial, cred ca unul de muzica, un tinerel care mai ca se lua de mine, telespectatorul, ca de ce imi cumpar brad. De unde ideea asta cu impodobirea bradului de Craciun? se intreba tamp. Dupa mintea lui - pot sa spun creata? - un cetatean turmentat, neavand ce cadou sa-i aduca sotiei in seara de Ajun, a taiat un pom oarecare si i l-a dat drept dar, stopand nelamurirea ei cu porunca: "Impodobeste-l!!!". Iar noi pastram asta - nu i-a spus traditie - din masochism, ca vrem sa aspiram zilnic ace de brad, si din sadism, nepasatori la padurile taiate in perioada asta. Acum banuiesc - si vreau sa cred - ca nu era un spot ecologist. (mereu am crezut ca oamenii care pot milita pentru plante sau un animale, pentru viata, sunt mai inteligentii) Nici urma la tanarul respectiv de ideea de simbol, de legatura intre pamant si cer, de vechile iurte, de ciclicitate...De unde? Si banuiesc ca de Eliade a auzit doar daca e vreun club pe o strada ce-i poarta numele. (Hai ca sunt rea.) Pai, pe bune, nu a procedat corect Irina cand si-a dus televizorul in camara? Stiu eu o zisa si o repet de cate ori am ocazia (cu riscul de a deveni sacaitoare): "Televizorul e foarte educativ: de cate ori il deschide cineva ma duc in cealalta camera si citesc o carte".

Gata. Chiar ma duc sa-mi fac ciocolata de casa. Pana vin baietii cei mari din plimbare sa fie spalat castronul, ca apoi ne certam cine il linge. Asa...ce sa fac, mami? Vroiati sa-l las asa, nespalat? ;)