Alta leapsa

Miha mai are o leapşă, da la aia nu răspund. Că ce să zic nou?Că imi plac mileurile de macrameu pe televizor?( of topic: ia ziceţi voi? Ştie careva să faca şnur pentru mileuri din macrameu? dar ce bişniţă era în Banat cu macrameu, ştie careva? Că erai vedetă în oraş daca lucrai la raionul cu aţe, sau cum s-o fi chemând ăla?) Sau peştele de sticlă (tot de acolo)? Or florile de platic?

Ma rog, ca o chestie...mie nu-mi plac vazele cu flori (naturale) puse în aşa fel încât spaţiul respectiv sa nu mai poată fi folosit ca loc de joacă. Şi nici dulapurile cu porţelanuri în care fiu-miu să nu poată răscoli în voie. Nu-mi plac pragurile (asta până nu deprinde bine ăla micu - unde o fi apostroful acum? că vreau să scriu româneşte, dar nu-l mai găsesc, aşa că voi scrie ca o analfabeta. Na! Româneşte mi-a trebuit! - să păşească peste).

Nu ar fi frumos să-i trimit leapşa lui Dinny? :))

Uite, pe asta i-o trimit Cristinei, ca şi aşa ea se pregăteşte de ceva frumos în materie de decoraţiuni. Ia să o fac să aştearnă întâi pe hărtie.... (metaforic vorbind)

Edit: am inceput sa fac greseli gramaticale. E de jale! Fuuuug!!!!! Sa ma ascund undeva. Nu ma mai cautati un timp. Si nu incercati sa ma gasiti, roseata din obraji nu o sa ma dea de gol.

Am uitat.

Am uitat să-i trimit leapşa lui DoDu. Da bine că mi-am amintit într-un final.

Leapsa suna asa: 7 lucruri intamplatoare dar adevarate amestecate printre 7 lucruri false despre mine

O leapsa ce mi-a placut

Şapte-şapte (poartă-n casă)

1. Blogul ăsta mă reprezintă
2. Cred că pierd prea mult timp pe net
3. Regret că am inchis blogul ăsta (mă rog, că nu mai scriu pe el)
4. Mă simţeam bine aici pe blog
5. Cred că pe blog trebuie sa jucăm teatru, să nu fim sinceri, că oricum viaţa e o...chestie ciudată
6. Aşteptam cu nerăbdare comentariile voastre
7. Ma bucuram că aşteptam cu nerăbdare comentariile voastre
8. Am avut norocul să dau numai peste blogări frumoşi
9. Citesc, în continuare, cu plăcere articolele postate de voi, blogării frumoşi.
10. Mă bucur că am încetat să scriu pe blogul ăsta.
11. Am aflat foarte multe chestii interesante dându-mă pe net/pe bloguri
12. Mă enervează de mor faza aia cu "susţin blogosfera feminină"
13. Nu mă întreb de ce nu a mai scris puck pe blog de ceva vreme
14. Imi plac la nebunie tipele care au bloguri culinare

(Am incercat să mă învârt în jurul aceluiaşi subiect. Şi am mai încercat să scriu româneşte. Asta nu ştiu dacă mi-a ieşit)
(paranteza 2: e foarte probabil ca peste ceva vreme sa nu mai ştiu nici măcar eu care erau adevărate şi care nu. E clar, ma dilesc)

E clar, nu e de mine.

Acum trec printr-o faza in care imi zic: "Ce caut eu aici? De ce am blogul asta? E clar, nu e de mine..."

Pentru o perioada - lunga sau scurta, nu stiu - am sa ma mut, din nou, DINCOLO. Acolo unde pot fi mai eu vorbind despre "dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata din ani, pe care am trait-o eu"

Dilema

Eu ce am sa devin?

Baba aia care isi muta (mama! ce lapsus am!!!!), ma rog, sa-i zic domiciliu, desi...intr-un sat de munte si isi roaga nepotii sa-i aduca, in vizitele lunare (daca am sa suport sa-i vad atat de des) cafea muuuulta, tigari (nu asa multe) carti si filme.?

sau

Bunicuta draguta care are grija de nepoti, ii duce si aduce de la gradinita si mereu, da mereu le face ceva dulce, incat ea insasi va fi confundata cu mirosul de bun ce emana din cuptor?

Spicuiri de DINCOLO

1. Un alt om (prima mea postare pe un blog)

Specific adolescentei - si nu doar - e a-ti gasi modele. Acestea pot fi oameni (prieteni, parinti, profesori, staruri...), dar si idei. Idei dupa care sa te conduci in viata. Ganduri ale unor personalitati celebre, replici din filme, vorbe auzite la intamplare. Usa camerei mele era mereu plina de astfel de idei. Periodic o "reimprospatam", de cele mai multe ori in functie de starea de spirit. Imi amintesc multe din ele. "Per aspera ad astrum"- asta era cand invatam pentru facultate. "Unu minus unu fac doi" - asta... dupa o despartire.
Dar a venit o zi: 11 martie, 2003.
Si de atunci sunt un alt om.
... de atunci dupa o singura idee traiesc. ("Marea Idee" - cum o numea un prieten (pot sa te numesc prieten, nu?)).

"Unui copil trebuie sa-i daruiesti radacini si aripi"

De atunci sunt mama

Încremenire în timp

(că tot v-am zis că am obsesia asta, cu trecutul)

Auzisem cândva un interviu cu Goran Bregovic. Desigur şi întrebări despre războiul din fosta Iugoslavie. Răspunsul lui m-a impresionat până la lacrimi (am mai scris despre asta cândva). Spunea el că suferă mult pentru că războiul i-a distrus parte din trecut. Casa natală i-a fost distrusă de bombardament şi distruse i-au fost şi amintirile: alubume cu fotografii, caiete, jurnale. Nu mai exista camera copilăriei sale în care mereu se întorcea cu drag.
Cred că am plâns pentru că eram şi eu în aceeaşi situaţie (desigur, alte circumstanţe). Tare aş vrea să ştiu că există un "acasă" al copilăriei. Că există o cameră ce păstrează în ea ceva din copilăria mea, din mine. O cameră în care să mă întorc, din când în când, cu drag.
Cred că simt acum mai puternic această lipsă petru că, mai nou, nici camera adolescenţei mele nu mai e. Cu asparagusul ei, cu biblioteca, cu uşa veşnic plina de citate/însemnări/amintiri. Camera aceea în care veneau mulţi prieteni şi unde covorul ne era şi masa, şi scaun, şi pat. E drept, cât încă mai puteam merge în camera mea (devenită birou pentru tata) mă simţeam străină. Uneori nu simţeam nimic, de parca nici nu ar fi fost spaţiul meu ani buni. Dar erau unoeri clipe cand, fără să închid ochii, simţeam trecutul, îi simţeam mirosul, culoarea...viaţa.
Da. În ciuda dragului meu pentru "a pleca undeva, oriunde" şi a trăi mereu veşnice reînceputuri (în care să fiu altfel, să nu mai fac aceleaşi greşeli, să...), în ciuda tuturor acestor dorinţe simt nevoia de stabilitate. Simt nevoia unui loc unde să mă întorc. Un loc încremenit în timp.